De n-am crescut în ochii mei
prea mult şi mă consider mic,
E pentru că Tu, Doamne, vrei,
Încă să mă mai creşti un pic.

De n-am răspuns cu glas răstit
injuriilor nefondate,
Ci-am deschis gura-n glas şoptit,
Este că am şi eu păcate.

De n-am cârtit când în impas
îmi ajunsese-ntregul ţel,
E pentru că mi-a mai rămas,
Şansa de-a renunţa la el.

De mi-am întors al meu obraz,
Spre-a doua palmă... s-o primesc,
E pentru că mi-ai dat răgaz
întru răbdare să mai cresc.

De n-am luat ce nu-i al meu,
Înconjurat de-atâtea-n jur,
E pentru că Tu - Dumnezeu,
Mi-ai dat porunca: să nu fur.

De n-am hulit cu glas barbar,
Sfinţenia numelui Tău,
E pentru că m-ai scos prin har
din lume şi al morţii hău.

De l-am hrănit pe cel flămând,
De-am îmbrăcat săracul gol,
De am rămas mereu bătând
din aripi în acelaşi stol,

De-am ascultat, de-am fost umil,
De-am ridicat pe cel căzut,
De te urmasem de copil,
Ori...alte lucruri de-am făcut,

Tot aş rămâne doar un mic
netrebnic rob ascultător,
În tot ce fac, nu e nimic
mai mult ca ceea ce-s dator.